Archive for January, 2009

Nu uitati de feedback

Deşi au scris mulţi înaintea mea, vreau să vă aduc aminte şi eu să daţi feedback la toate materiile la care puteţi. Personal vă recomand în ziua după examen, nu durează decât 10-15 minute maxim.

Şi dacă vă gândiţi că nu are rost pentru că oricum nu citeşte nimeni ce scrieţi am primit informaţii că feedback-ul va fi analizat şi de conducerea facultăţii şi că se vor lua măsuri pe baza lui. Totuşi un formular prost/la mişto completat e la fel de nefolositor ca unul gol aşa că dacă aveţi dubii cum trebuie să completaţi aruncaţi un ochi la Vlad.

Până acum situaţia anului 3 CA a formularelor de feedback este următoarea:

Există formular de feedback pe curs.cs :

  • APD
  • LFA
  • EGC
  • RL (e activ acum!)

Nu există formular de feedback pe curs.cs sau nu există nici măcar curs enrollable pe curs.cs.

  • CN ( nu există curs )
  • EG ( nu există curs )

Apropo de interceptari

..despre care se tot vorbeşte zilele astea, comic-ul ăsta mai vechi se potriveşte de minune :)

I know youre listening

World of USO 2 la final

A doua ediţie World of USO s-a terminat ieri odata cu festivitatea de premiere unde câştigătorii au primit premii din partea echipei de USO.

La premiere au participat membrii echipei de USO, membrii ROSEdu şi câştigătorii WoUSO de anul trecut. O surpriză plăcută pentru mine a fost faptul că, din cei 11 premiaţi, au fost prezenţi 10.

Iată şi câteva statistici interesante privind WoUSO 2008-2009.

Provocări totale: 1668

Puncte strânse în total: 24949.5 din care 7379.5 de la provocări, 6034 de la QoTD şi 11770 de la quest.

Număr de persoane care au terminat quest-ul: 26.

Mai multe  detalii privind câştigătorii, precum şi cei care au mai scris despre premiere găsiţi pe site-ul ROSEdu.

Mulţumiri lui Victor Cărbune pentru pozele făcute.

Nu în ultimul rând aşteptăm studenţii de anul întai în cadrul activităţilor ROSEdu. WoUSO este un proiect Free/Open Source şi avem nevoie de ajutorul vostru pentru a continua dezvoltarea lui.

Feedback system pentru google books

Una din chestiile pe care le-am făcut semestrul ăsta, la solicitarea echipei de RL, a fost un sistem de feedback pentru cartea de RL (care merge practic pentru orice carte de pe Google Books).

Sistemul de feedback constă într-o coloană situată în partea stângă în care utilizatorul poate să vadă notiţe privitoare la pagina curentă. Notiţele se încarcă asincron iar sistemul este realizat folosind jQuery şi YUI(pe clientside) şi PHP. Notiţele sunt stocate pe server într-un format simplu, text. Pentru a păstra o oarecare securitate e nevoie de un cont pe curs.cs pentru a comenta(pentru a vizualiza nu e nevoie de log-in).

IE 7 sucks, deci mai sunt probleme mici de afişare(nu şi de funcţionare) pe care o să le rezolv în curând).

Din păcate sistemul în versiunea finală nu a fost gata decât ieri, prin urmare tot semestrul cât au citit studenţii nu au avut o metodă facilă de a comenta. Măcar acum există o soluţie.

Puteţi vedea aplicaţia la cartea de RL. (nu comentaţi doar de dragul de a comenta vă rog).

Per total cred că a ieşit mişto, pentru sugestii/critici lăsaţi un comentariu :)